← Toate știrile
Universul JuridicJustițieMarți, 13 octombrie · 10:30 · 13 oct.

Strămutarea judecării cauzei penale. Mediatizarea cauzei, relațiile de adversitate invocate și nemulțumirile privind desfășurarea judecății. Necesitatea unor împrejurări obiective și verificabile care să fundamenteze suspiciunea de imparțialitate

Prin cererea înregistrată la data de 04.04.2025 la Curtea de Apel Piteşti, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Piteşti. În argumentare, petentul a susţinut că, în cauză, există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei şi calităţii părţilor. Astfel, a precizat că, din cauza "renumelui" pe care inculpatul şi l-a făcut în societate pe plan local, a…

Citește integral la Universul Juridic ↗

lege.news preia doar titlul și un extras de maximum 500 de caractere. Articolul integral și drepturile asupra conținutului aparțin sursei citate.

Din aceeași categorie · Justiție

Strămutarea judecării cauzei penale. Mediatizarea cauzei, relațiile de adversitate invocate și nemulțumirile privind desfășurarea judecății. Necesitatea unor împrejurări obiective și verificabile care să fundamenteze suspiciunea de imparțialitate · lege.news